Despre cum a apărut ideea cadourilor pentru mame
În perioada sarcinii mi s-a spus deseori să mă bucur de prezent. Că după naștere toată atenția se va muta asupra bebelușului și mama va conta prea puțin, spre deloc. Desigur, nu credeam. Mă gândeam că viața se schimbă prea puțin, păstrez spontaneitatea și activitățile și mogâldeața se va integra perfect în peisaj.
În primele săptămâni, când eram năucă, slăbită, incredibil de hormonală, auzeam doar ”ce face bebe?”. Nu desena încă, nu vorbea nici limba maternă, ce să zic de alte limbi, dar aproape toată lumea cerea detalii despre ce face bebelușul în fiecare zi. Totuși… mama este tot om, dincolo de iubirea nemărginită pentru puiul ținut în brațe. Nevoile ei sunt tot acolo, chiar mai mari și mai greu de gestionat. Ceea ce m-a făcut să spun și eu, la rândul meu, celor din jur: nu uitați mamele, sunt importante!
Am ajuns să mă bucur zgomotos de orice atenție, de orice întrebare adresată MIE și de orice gest care mă făcea să cred că încet, încet, reîncep să exist. Când mi-am revenit din baby blues și a scăpat de furtuna de hormoni, m-am scuturat și am știut că voi transforma acea experiență în ceva util!
Am stabilit produsele pentru seturile cadou pentru bebeluși pornind de la nevoile mele. Am știut imediat și ce voi face pentru mame. Inspirată de viața de zi cu zi.
Am constatat că este tare greu să plec de acasă, seara, când în sfârșit ajunge de la birou soțul meu. După o zi de lapte, scutece, spălat de 5-6 ori, mâini uscate de la atâta apă, apoi gătit, șters, spălat vase, copil, haine și tot așa, la nesfârșit, am ajuns deseori să anulez planurile de ieșit, pentru că eram de-a dreptul sfârșită. Ziua, nimic de spus, puteam să străbat orașul de 5 ori. Dar nu aveam parte de acel deja celebru ”timp pentru mine”.
Cred că multe mame trec prin aceste stări. Mai ales în primele luni. Prin urmare, seturile cadou pentru mame pe care le-am gândit aduc răsfățul în casa mamei. În camera unde se simte ea liniștită, chiar și câteva minute. Iar pentru momente supreme de răsfăț, o așteaptă chiar cada din baie, pentru relaxare completă. Înainte să trec prin toate aceste stări, orice poveste de tipul ”nu mai pot merge singură la baie” mi se părea ruptă din filme. Și nu credeam acest scenariu. Abia când l-am scris pe al meu am ajuns să mă bucur cu toată ființa mea de cada plină, o lumânare parfumată și un pahar cu vin. Și fără bătăi în ușă pe fundal!
Cadourile pentru mame au pornit de la experiența mea de proaspătă mămică. Și îmi sunt foarte dragi, pentru că fac parte din povestea mea, a multor mame și a devenirii LushiLush!
Am căutat multă vreme producători locali, am și eșuat în câteva rânduri. De la idee la practică au trecut 9 luni. E-mailuri, telefoane, teste, renunțări, reluări, săculeți, etichete, fotografii. Nu mi-a trecut prin cap niciodată că poate fi un proces atât de lung și dificil.
Cadourile pot fi oferite la maternitate, acasă, la botez, de către prieteni, colegii de birou, nași, părinți. Pot fi trimise direct la destinatar. Am nevoie de adresă, câteva detalii pentru mesajul personalizat și ... vă promit o experiență unică! Găsiți variantele disponibile aici.
Cu bucurie și drag de voi,
Mirela
*Foto: Delia Simon
Comentarii (0)