Înapoi sus
2 în stoc (poate fi pre-comandat)

Cartonașe aniversare + muselină

290,00 lei

Un un cadou minunat pentru baby shower, bun venit acasă sau prima vizită. Ideal este să îl oferiți în maxim prima lună a bebelușului, pentru ca părinții să nu rateze primele fotografii, pentru a avea, în final, un tablou al primelor 12 luni de viață.

Practic, fiecare cartonaș aniversar are o semnificație. De la o măslină din care încolțește o altă măslină, cresc frunze, ramuri, mai multe ramuri, un copăcel măslin și apoi măsline multe, urmărind întocmai evoluția unui bebeluș. Elementele de pe cartonașul aniversar cresc în același timp cu bebelușul. Cartonașele au o dimensiune potrivită și sunt din categoria ”rezistent la ronțăit”.

Ce credeți că se mai află în set? Desigur,  o păturică din muselină, care îl va însoți pe bebeluș în această aventură a transformării!

 

Când am primit un album cadou, în care să completez evenimentele importante, am fost foarte încântată. Mai ales că era însoțit de niște cartonașe aniversare simpatice, față-verso, pentru a marca trecerea de la o lună la alta. Până la fix 8 luni, când a căzut din pat și am alergat la spital, am făcut fotografii cu sfințenie, în ziua de 15. Era ritualul nostru.

Pe la 7 luni, Tudor a mâncat recuzita. Am păstrat cartonașul ronțăit zdravăn. Îmi voi aminti mereu cum încercam să îl fac să nu mai tragă de cartoane, să nu mișune prin toată camera, ca să pot avea măcar o fotografie cu el ”stând”. În final am avut zeci de fotografii haioase, reflectând realitatea. Un băiețel curios explora spațiul din jur, ronțăia cartonașe aniversare și ignora complet încercările mele disperate de a-l face să stea la cameră.

Am creat acest set aniversar, pentru primele 12 luni, cu ajutorul neprețuit al Silvianei Stinghie de la June Atelier. 

Practic, fiecare cartonaș aniversar are o semnificație. De la o măslină din care încolțește o altă măslină, cresc frunze, ramuri, mai multe ramuri, un copăcel măslin și apoi măsline multe, urmărind întocmai evoluția unui bebeluș. Elementele de pe cartonașul aniversar cresc în același timp cu bebelușul. Cartonașele au o dimensiune potrivită și sunt din categoria ”rezistent la ronțăit”.

Ce credeți că se mai află în set? Desigur,  o păturică din muselină, care îl va însoți pe bebeluș în această aventură a transformării! Culoarea o alegeți voi!

E un cadou minunat pentru baby shower, bun venit acasă sau prima vizită. Ideal este să îl oferiți în maxim prima lună a bebelușului, pentru ca părinții să nu rateze primele fotografii, pentru a avea, în final, un tablou al primelor 12 luni de viață.

Livrare gratuită în România, în 2-3 zile lucrătoare. În cazul în care doriți personalizarea muselinei, luați în calcul livrarea în 5 zile lucrătoare.

 

Culoare

Albastru, Ivoire, Verde mentă